Primăvara în Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița

Dis de dimineață am lăsat Bucureștiul în urmă și ne-am îndreptat spre județul Caraș-Severin, cu destinația finală Oravița. Am privit spectacolul apei pe Dunăre la Porțile de Fier și Orșova. Primul obiectiv de vizitat pe lista noastră a fost în comuna Bozovici, la Cascada Bigăr. Înainte de a avea loc o prăbușire din stâcă, această cascadă era considerată printre cele mai frumoase din lume. Este foarte ușor accesibilă, deoarece se află chiar la șosea. Practic, doar cobori din mașină și hop-țop ai ajuns la cascadă. Aceasta are o formă unică (eu i-am spus “ciupercuță”), iar apa curge lin într-un șiroi inedit, pe formațiunile de licheni.

Izvorul Bigăr este deasupra cascadei. Legenda spune că persoanele care vor bea apă din locul de unde izvorăște acesta, vor procrea copii frumoși. Acesta este motivul pentru care veți întâlni mulți oameni care își iau apă de izvor în sticlă. Lăsăm aici câteva imagini pe care noi le avem dinainte de prăbușirea care a avut loc la cascadă, din care veți putea observa unicitatea acestui loc.

Lăsând în urmă cascada și izvorul Bigăr ne-am continuat drumul spre Oravița, parcurgând un drum de aproximativ 1 oră, prin chei și serpentine. Peisajele pe care le-am văzut în chei au fost foarte frumoase, Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița fiind în acest anotimp plin de viață.

Ne-am trezit foarte devreme, iar după micul dejun ne-am îndreptat către comuna Sasca Romană. Echipați corespunzător pentru o drumeție ușoară în natură, am traversat râul Cerna pe un pod “mișcător”, care se balansa. Am mers pe lângă râu, prin chei, spre zona numită “La Tunele” și am avut parte de peisaje spectaculoare cu Cerna care și-s croit drum prin stânci. Noi am ales să ne îndreptăm spre cascada Beușnița, am parcus aproximativ 7 km pe drum forestier. O primă oprire am facut-o la Cascada Văioaga, care este foarte zgomotoasă. Următorul nostru obiectiv a fost Lacul Ochiul Beiului, micuț ca și dimensiune, care însă este unic prin culoarea specială a apei, in lumina potrivită este turcoaz.

După alte aproximativ 15 minute, am ajuns la Cascada Beușnița, spectaculoasă (eu am numit-o „Crăiasa”). Particularitatea acestei cascade este că în mare parte din timpul anului este secată, având debit doar primăvara când se topesc zăpezile din munți. Ne-am bucurat mult că am prins acest peisaj minunat, cu această cascadă în deplin debit.

Întru-totul încărcați energetic cu aceste amintiri faine de la Beușnița, a trebuit să spunem la revedere ”Crăiasei” și ne-am întors către Păstrăvaria Bei. Aici am avut parte de o bine meritată pauză de masă. Trebuie neapărat să încercați păstrăvul poaspăt pregătit la grătar, cu mămăligă și usturoi (după preferințe), iar desertul cel mai solicitat este evident clătita cu dulceață. Locația vă permite să stați la mese sau direct pe iarba verde, într-o poieniță din imediata apropiere. Bine de știut este că, la această păstrăvărie este și loc pentru campare și sunt ghizi care organizează și sesiuni de rafting pe Cerna (din câte am observat, aici râul este mult mai domol și traseul destul de lung de parcurs). A venit momentul să ne întoarcem și ne-am despărțit cu greu de acest loc fain, lăsând în urma noastră acel sentiment de ”mai vreau o tură”.

Trenul turistic Oravița – Anina

Ultima zi a excursiei noastre în această zonă a vizat o călătorie de epocă cu trenul turistic pe ruta Oravița către Anina, aceasta fiind și una dintre cele mai vechi căi ferate din România. Biletele se pot achiziționa direct de la gara din Oravița, însă dacă sunteți mai multe persoane, recomandarea este să le cumpărați din timp online (de pe site-ul CFR Călători). Acest traseu este parcurs în aproximativ o oră și jumătate. Pe durata călătoriei cu trenul ai parte de peisaje spectaculoase, treci prin tuneluri si peste viaducte.

Rămas bun Nera-Beușnița-Oravița

Nouă ne-a plăcut mult această ieșire, în care am văzut locuri unice, foarte frumoase. Țara noastră beneficiază de peisaje spectaculoase, pe care merită să le vezi și să le revezi. Același loc, vizitat spre exemplu în anotimpuri diferite, îți poate aduce perspective diferite și amintiri unice.